Cei mai mulți terapeuți dau o importanță mult prea mare evaluării simptomelor, tehnicilor și metodelor în care sunt formați, completării formularelor de diagnostic, etc. decât formării unei relații terapeutice puternice. Este curios cum un șaman, un vrăjitor sau o persoană care pretinde a avea anumite abilități vindecătoare poate avea succes în a ameliora anumite simptomatologii, pe când un psihoterapeut cu mulți ani petrecuți în formări specifice poate da greș. Răspunsul dilemei se află tocmai în puterea relației terapeutice și ulterior, a alianței terapeutice. Un psihoterapeut care se ghidează strict după litera teoriei învățate, de multe ori nu ajunge să se adreseze pacientului folosind modul de comunicare utilizat de acesta, ratând construirea unei relații terapeutice autentice.
Cercetările realizate în domeniu au evidențiat trei constatări referitoare la psihoterapie, care au fost verificate de nenumărate ori:
În primul rând, psihoterapia funcționează cel puțin la fel de bine ca și medicamentele în cazurile de gravitate ușoară spre medie, așadar este preferabil să se apeleze la această metodă.
În al doilea rând, s-a demonstrat faptul că o relație terapeutică bună este mult mai importantă în atingerea unui rezultat favorabil decât tehnicile specifice de psihoterapie care sunt folosite.
În al treilea rând, există o rată foarte mare de răspuns placebo pentru tot felul de probleme psihiatrice, psihologice și medicale ușoare. Acest ultim lucru provine parțial dintr-un efect temporar - oamenii vin pentru ajutor în momente deosebit de grele ale vieții și este posibil să apară posterior ameliorări chiar dacă nu se face nimic în acest sens. Dar totodată răspunsul placebo reflectă puterea magică a speranței și a încrederii pacientului în capacitatea terapeutului de a-l ajuta să-și rezolve problema. De ce anume este vorba de magie? Pentru că efectul nu este doar psihologic, ci și somatic - organismul de multe ori răspunde la placebo așa cum s-ar fi răspuns la medicamentele active - și mai mult decât atât, ajută la dezvoltarea personală ulterioară a pacientului, efectele resimțindu-se mult timp după terminarea terapiei.
Paradoxul este că din ce în ce mai mulți terapeuți sunt formați în tehnici specifice, acest lucru fiind în detrimentul modului de a învăța cum să vindece. Tehnicile specifice sunt de ajutor atunci când întăresc relația terapeut-pacient, dar fac mai mult rău atunci când distrag atenția de la ea. Motivul este clar - este ușor să se utilizeze o tehnică anume, dar este greu să educi pe cineva în a construi o relație terapeutică autentică pentru că sunt prea mulți parametri care ar trebui luați în considerare și ar trebui ca terapeutul să posede calități destul de rare precum o minte enciclopedică, un nivel ridicat al empatiei, un spirit de observație peste medie, etc.
Rezumând, cele trei constatări generează o concluzie esențială - scopul principal al unei terapii eficiente ar trebui să fie stabilirea unei relații terapeutice puternice care să inspire încredere și speranță. Doar o relație de acest gen poate aduce rezultate vizibile, având șansa de a se transforma într-un proces vindecător, în „magie”. Tot timpul contează să ne folosim de resursele disponibile. Un amănunt important: are pacientul simțul umorului? Atunci râdem împreună! Este în regulă să fii deschis. Până la urmă, nimeni nu vrea un terapeut perfect. Nu este nici credibil, nici uman.
