Stiinta si para-stiinta

 

    Psihologia are probabil cea mai mare legatura cu conceptul de para-stiinta, fiind domeniul din care a derivat parapsihologia, care la randul ei are anumite ramuri ce tin de pseudostiinta.

Daca am lua definitia pseudostiintei ca fiind o presupunere, cerere, credinta sau practica, in mod fals prezentata drept stiintifica, sau care nu adera la o metoda validata stiintific, nu poate fi testata in mod fiabil sau altfel spus, nu are statut stiintific, atunci am realiza ambiguitatea prin care se delimiteaza lumea stiintifica de ceea ce nu poate demonstra la un moment dat.

In decursul istoriei s-au facut multe astfel de delimitari si limitari conceptuale, cel mai recent exemplu fiind existenta bosonului Higgs, multa vreme considerat drept o particula pur ipotetica, care nu poate exista si a carei existenta nu poate fi identificata. Acest lucru a fost valabil pana acum cativa ani cand, in 2013, Cern ( Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara) a demonstrat existenta particulei respective. Exemplul mentionat este cel mai elocvent in sistemul actual de valori pentru ca, daca am face trimitere la Galileo si expresia "Eppur si muove" in contextul in care la vremea respectiva astronomia era considerata erezie si pseudostiinta, am cadea in capcana dezbaterii unor idei filosofice referitoare la cine, de ce si cum limiteaza cunoasterea stiintifica prin ingradirea intr-o zona stricta a testarii si demonstratiei validate. Din punct de vedere ontologic, spiritualitatea este o stiinta, dar care nu poate fi explorata prin masuratori exacte, ci se bazeaza pe introspectie si rationament deductiv apriori, in opozitie cu empirismul din care deriva metoda stiintifica.

Asadar, putem spune ca avem doua solutii: sa admitem faptul ca, daca in acest moment, stiinta nu poate masura o dimensiune, acea dimensiune nu exista, sau sa acceptam faptul ca universul este infinit si, cel putin in teorie, aceasta infinitate poate da nastere la absolut tot ce ne-am putea imagina.