Psihanaliza, așa cum a fost concepută în mod originar de către Freud, influențat inevitabil de teoriile lui Charcot, ne prezintă o imagine deloc măgulitoare despre noi, și anume faptul că suntem ființe conduse de nevoi sexuale și agresive, suntem invidioși, competitivi și putem adăposti pulsiuni criminale chiar și față de cei pe care în mod conștient spunem că îi iubim.

    Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că ceea ce vedem, experimentăm și cunoaștem este responsabil în mod direct pentru tot ceea ce este important în viață, credințele noastre preferate în legătură cu gândirea conștientă ne sunt combătute. Freud susține mai degrabă că suntem conduși de gânduri conflictuale, sentimente și dorințe care sunt dincolo de conștiința noastră, dar care ne afectează comportamentul.

    Chiar de la început, psihanaliza a pus sub semnul întrebării încrederea pe care o putem acorda comunicării umane. Ea ne învață să nu avem niciodată încredere în ceea ce pare a fi evident și clar; este susținătoarea unei atitudini ironice, sceptice față de viață, realitatea aparentă și față de intențiile noastre conștiente. Acest lucru se întâmplă pentru că Freud consideră omul drept o ființă capabilă de autoiluzionare, mintea părând să fie structurată astfel încât permite unei părți să fie „în cunoaștere”, în timp ce altă parte nu este „în cunoaștere”, adică se face o scindare între ceea ce știm și ceea ce exprimăm. Nu numai că putem fi înșelați, dar putem fi împinși în diferite direcții, uneori fără a fi clar cine sau ce anume este responsabil de acest lucru.

    O experiență comună nouă tuturor este aceea a resimțirii, a retrăirii unui conflict cu noi înșine sau cu alte persoane din viața noastră, iar această idee de conflict psihic este centrală în psihanaliză și, implicit, în perspectiva sa asupra naturii umane. A fost una dintre revelațiile cele mai puternice ale lui Freud referitoare la faptul că experiențele noastre emoționale sunt dinamice, iar acest dinamism provine din interacțiunea ideilor, a dorințelor reprimate sau satisfăcute parțial, a conflictelor și, în general, a tot ce am trăit în trecut.

   Psihoterapia psihanalitică este tipul de terapie care se ocupă cu explorarea inconștientului în scopul găsirii sursei conflictelor psihice care stau la baza comportamentului nostru, al identificării pulsiunilor dominante care ne împing să acționăm într-un anume fel și al descoperirii resurselor care ne vor ajuta să vedem problemele dintr-o altă perspectivă pentru a le putea soluționa.