Când, de ce și cu cine să mergi la psiholog?

ajutor           helping hands

                                

Când, de ce și cu cine să mergi la psiholog?

     

Deși întrebările par a fi simple, răspunsurile sunt ceva mai dificile. Haide să le luăm pe rând:


                     1. Când trebuie să mergi la psiholog/psihoterapeut? Niciodată!

     Da, paradoxal răspunsul este că nu trebuie să mergi la specialist, dar ar fi preferabil să faci acest lucru pentru binele tău și a celor din jur. Ai probleme cu partenerul și simți că nimeni nu te înțelege? Simți că viața ta și-a pierdut sensul? Nu poți să dormi, ești mereu agitat și neliniștit? Mănânci toată ziua și nu poți să te oprești? Ți-ai pierdut interesul pentru tot ce ți-a făcut înainte plăcere? Ești nervos, pus pe ceartă și conduci mașina cât poți de repede? Poți într-adevăr să trăiești cu toate acestea, nu te obligă nimeni să îți rezolvi preocupările și în definitiv nenumărați oameni au supraviețuit ani de zile cu stările descrise mai sus, chiar dacă nu au fost deloc fericiţi. Deci nu trebuie să mergi la psiholog, dar ar fi preferabil să o faci dacă dorești să-ți fie mai bine.

                       2. De ce să mergi la psiholog?

    În jurul tău sunt nenumărate persoane care par a fi mereu amabile și care știu tot ce mișcă și desigur se pricep la nenumărate chestii, în principal la a da sfaturi. Și în plus nu cer nimic, gratuitate pe toată linia. Pare cel mai simplu scenariu: ai probleme? Te duci la vecinul care le știe pe toate și te învață ce să faci, argumentând mereu cu evenimente din viața personală. După consfătuire ești elucidat, senin și lipsit de griji. Problema rezolvată! Ca și specialist îți spun că în loc să câștigi ceva, ai pierdut destul de mult: ai pierdut timp, ai pierdut motivația de a-ți rezolva ulterior problema, ai pierdut șansa de a discuta cu o persoană care într-adevăr te-ar fi putut ajuta. Ai rămas cu aceeași problemă, asta în cel mai bun caz, dar din păcate în majoritatea cazurilor care s-au regăsit în situația de mai sus s-a întâmplat ca lucrurile să ajungă mult mai grave. În afara vecinului atotștiutor, mai este varianta alcoolului: "cu o bere rece, supărarea trece!". Desigur, trece câteva ore, dar ulterior revine cu o energie și mai mare. Este alegerea ta dacă dorești să fi tot timpul anesteziat, dar din nefericire nu vei putea funcționa social în starea respectivă prea mult timp, iar în plan personal fii sigur că situația se va agrava. În legătură cu întrebarea "de ce să mergi la psiholog?" există mai multe răspunsuri: pentru că psihologul are trei ani de facultate, doi ani de masterat, un an de supervizare profesională și cel puțin o formare de lungă durată (în general de cinci ani), nenumărate formări continue și aparatura necesară testării și evaluării problemelor tale!

                          3. Cu cine să mergi la psiholog?

    În multe cazuri ai nevoie de susținere pentru a întreprinde o acțiune care ți se pare dezagreabilă sau față de care ești reticent. Soțul/soția, mama, eventual un prieten care să te impulsioneze par a fi alternative viabile. Doar psihologul este o persoană de temut a cărui imagine te va traumatiza ulterior toată viața, nu? Ei bine, nu este cazul să vii însoțit. Psihologul este acolo doar pentru tine și pentru binele tău. N-o să-ți fie niciodată mai rău după ce vei discuta cu el și în nici un caz nu vei pleca nemulțumit, ba mai mult statistica spune că peste 80% dintre cei care au mers la psiholog/psihoterapeut și-au rezolvat cu ajutorul lui problemele. Pentru cei interesați recomand cartea aceasta.



keep calm

     O ultimă problemă ar fi cea invocată de multă lume, respectiv faptul că a frecventa un psiholog costă. Da, într-adevăr costă să rămâi sănătos într-o lume bolnavă. Știi cât? Cam suma pe care o consumi într-o singură seară la bar pentru a trece cu bine peste ziua atât de stresantă de la lucru. Chestiunea este că suma respectivă pe care o vei cheltui de cinci ori pe săptămână nu va rezolva deloc situația dificilă în care te afli. Deci ar fi bine să pui în balanță cele scrise mai sus și să observi care variantă este mai economică și mai eficace.

 

Psihoterapie Psihanalitică

psihanaliza   Psihanaliza, așa cum a fost concepută în mod originar de către Freud, influențat inevitabil de teoriile lui Charcot, ne prezintă o imagine deloc măgulitoare despre noi, și anume faptul că suntem ființe conduse de nevoi sexuale și agresive, suntem invidioși, competitivi și putem adăposti pulsiuni criminale chiar și față de cei pe care în mod conștient spunem că îi iubim.

    Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că ceea ce vedem, experimentăm și cunoaștem este responsabil în mod direct pentru tot ceea ce este important în viață, credințele noastre preferate în legătură cu gândirea conștientă ne sunt combătute. Freud susține mai degrabă că suntem conduși de gânduri conflictuale, sentimente și dorințe care sunt dincolo de conștiința noastră, dar care ne afectează comportamentul.

    Chiar de la început, psihanaliza a pus sub semnul întrebării încrederea pe care o putem acorda comunicării umane. Ea ne învață să nu avem niciodată încredere în ceea ce pare a fi evident și clar; este susținătoarea unei atitudini ironice, sceptice față de viață, realitatea aparentă și față de intențiile noastre conștiente. Acest lucru se întâmplă pentru că Freud consideră omul drept o ființă capabilă de autoiluzionare, mintea părând să fie structurată astfel încât permite unei părți să fie „în cunoaștere”, în timp ce altă parte nu este „în cunoaștere”, adică se face o scindare între ceea ce știm și ceea ce exprimăm. Nu numai că putem fi înșelați, dar putem fi împinși în diferite direcții, uneori fără a fi clar cine sau ce anume este responsabil de acest lucru.

    O experiență comună nouă tuturor este aceea a resimțirii, a retrăirii unui conflict cu noi înșine sau cu alte persoane din viața noastră, iar această idee de conflict psihic este centrală în psihanaliză și, implicit, în perspectiva sa asupra naturii umane. A fost una dintre revelațiile cele mai puternice ale lui Freud referitoare la faptul că experiențele noastre emoționale sunt dinamice, iar acest dinamism provine din interacțiunea ideilor, a dorințelor reprimate sau satisfăcute parțial, a conflictelor și, în general, a tot ce am trăit în trecut.

   Psihoterapia psihanalitică este tipul de terapie care se ocupă cu explorarea inconștientului în scopul găsirii sursei conflictelor psihice care stau la baza comportamentului nostru, al identificării pulsiunilor dominante care ne împing să acționăm într-un anume fel și al descoperirii resurselor care ne vor ajuta să vedem problemele dintr-o altă perspectivă pentru a le putea soluționa. 

Psihoterapia spirituala

   spiritualitatePsihoterapia spirituala reprezinta poate cea mai delicata forma de manifestare a terapiei, ea eliminand bariera dintre neutralitatea psihologului si transferul pacientului, formandu-se o legatura conotativ spirituala a celor doi, mergand pana la un catharsis mutual. Este oarecum impropriu sa se discute despre psihoterapie spirituala atunci cand cei doi nu sunt credinciosi practicanti sau atunci cand nu exista o dorinta expresa de a incepe o suita de sedinte in acest context.

   Probabil majoritatea psihoterapeutilor evita sa discute prea mult despre credintele religioase ale clientilor lor, preferand sa le lase discursul liber, fara interventii referitoare la idei spirituale tocmai pentru a se proteja de presupusa rezistenta. Ce s-ar intampla atunci cand un psiholog ateu ar fi intrebat de catre un pacient credincios: credeti ca Dumnezeu este de acord cu tot ce mi se intampla? Orice raspuns ar fi perceput drept negativ. Desigur, exista multiple metode de a divaga de la un subiect sau de a reformula o idee dar esenta ar ramane, iar clientul ar pastra o mica reticenta care ulterior s-ar putea transforma intr-adevar in rezistenta. Din punctul de vedere al psihanalizei, Dumnezeu este figura parentala care recompenseaza sau pedepseste, iar Freud desi ateu nu contesta importanta spiritualitatii in terapie. Mai mult, Jung merge mai departe si introduce in teoriile sale elemente care tin de metafizica. Nu stiu alta formare in psihoterapie care ar putea da absolventi mai credinciosi, pentru ca distinctia dintre Dumnezeu si tata este foarte mica la nivel inconstient. In definitiv, nu apare de nenumarate ori chiar in bibilie sintagma Dumnezeu-Tatal? Un Tata care este omniprezent si atotstiutor, mereu acolo cand ai nevoie de el si care te iubeste neconditionat. Partea interesanta a psihoterapiei spirituale o reprezinta principiile dupa care se ghideaza aceasta, si anume instruirea pacientului spre dobandirea unei moralitati concordante cu ortodoxismul insotita desigur de credinta sincera a terapeutului care ajunge sa vada esenta divinitatii in sufletul clientului.

 Cine este interesat poate afla mai multe informatii aici.

Psihoterapia integrativa

psihoterapie integrativa

 

Consilierea si psihoterapia integrativa pot fi catalogate drept unele dintre cele mai eficiente forme de abordare ale problemelor existentiale.

Strategiile psihoterapiei integrative pot fi regasite în orice formă de succes a psihoterapiei, fara nicio exceptie. Daca ne referim la partea filosofica a acestei abordari, putem afirma că nu exista o aplicabilitate generala a intervenţiei psihologice potrivite pentru fiecare client; fiecare persoana este unica si distincta, ceea ce indica faptul ca abordarile terapiei nu vor fi eficiente decat atunci cand ne bazam inca de la inceput pe această teorie. Ca individ, stresul psihologic variaza de la o persoană la alta, prin urmare bazandu-ne pe o abordare singulara a terapiei, va fi dificila tratarea multitudinii de parametrii ai patologiei, diferiti de la o persoană la alta. Termenul „narcisism”, asa cum este folosit în psihoterapia integrativa, are un anumit număr de semnificatii. In primul rand, se refera la procesul de integrare a personalitatii. Acesta include sprijinirea clientilor in a deveni constienti si  de a asimila continutul statelor Eului fragmentat într-un Eu integrat, dezvoltarea unui sentiment de sine care scade nevoia  unor  mecanisme de aparare, precum si reangajarea relatiilor sociale. Este procesul de reintegrare, de recompunere a intregului prin preluarea aspectelor nerezolvate ale existentei si transpunerea lor intr-o identitate acceptata. Totodata, psihoterapia integrativa se refera la multiplele valente ale modului în care functioneaza fiinta umana, respectiv ale psihoterapiilor care au luat nastere din abordarea acestor moduri: gestalt, bazarea pe relaţiile obiectuale, psihanalitic, behaviorist, relatiile familiale, etc. Una dintre premisele majore ale psihoterapiei integrative este ca nevoia de a relationa constituie o necesitate primara, iar contactul cu ceilalti reprezinta modul in care se satisface aceasta necesitate. Acest contact insa poate fi ambivalent, intern –  totalitatea sentimentelor, senzatiilor, gandurilor, amintirilor, sau extern – feedback-ul analizatorilor. Teoria spune ca atunci cand contactul este interupt, nevoile nu sunt indeplinite si se obtine o situatie de refugiu, artificiala care ulterior va fixa de ea anumite decizii si comportamente patologice. In cazul psihoterapiei integrative, interviul primar conduce la ideea ca terapeutul nu stie nimic in legatura cu ceea ce a experimentat clientul, asadar este necesar sa fie deschis si sa inteleaga viziunea pacientului, iar parcurgerea acestei actiuni sensibile impreuna va duce inevitabil la o redescoperirie personala, clientul devenind progresiv constient de experientele traumatizante ale trecutului pe care le va integra.

ads