Consilierea psihologică sau „Cum să scapi de probleme înainte ca acestea să apară”

Details: Created: Monday, 11 January 2016 18:12; Hits: 1649

De ce să apelăm la consiliere psihologică?

Una dintre atribuțiile psihologului este consilierea. Cu ce se „ocupă” aceasta? Cu prevenirea acutizării unor situații care ar putea degenera în patologie. Fie că aceste situații sunt de ordin intern (stres, stări depresive, gânduri catastrofice, neliniște, etc) sau aparțin mediului social (probleme în cuplu ori în cadrul organizației unde se prestează munca), ambele variante au tendința de a se transforma ulterior în probleme atât de grave încât ar compromite funcționarea individului în parametri normali.

Studiile moderne au indicat că anxietatea și depresia reprezintă problemele pentru care 40% dintre persoane au solicitat ajutor psihologic. Totuși a existat ceva care a declanșat aceste probleme, dar ce anume încă nu s-a determinat exact. Se presupune că unul dintre factori ar fi lipsa ocupației pe termen lung sau mediu.

Atunci când oamenii se confruntă cu o problemă de viață, aceasta este de obicei în legătură cu activitatea (sau lipsa ei), dragostea și afecțiunea, iar ca prim simptom apare anxietatea. Privind în perspectivă, ei se simt nesiguri și nu știu ce se poate face privitor la problema lor.

După o perioadă de anxietate care se poate transforma în stres, indivizii anxioși sunt predispuși la creșterea agresivității, devin furioși, învinuiesc pe alții pentru problemele lor sau adoptă obiceiuri autodistrugătoare cum ar fi consumul de alcool și fumatul. Toate aceste comportamente provoacă, prin urmare, probleme în relația cu partenerul.

Doar după un lung interval petrecut într-un marasm perpetuu (de obicei câțiva ani) se apelează la un specialist și, chiar dacă este mai bine mai târziu decât niciodată, totuși este trist acest fapt deoarece de multe ori este mai ușor pentru oameni să găsească soluții la problemele lor atunci când acestea sunt încă în stadiul incipient, decât după ce au renunțat la găsirea soluțiilor. În consecință, în etapa finală cuplurile se confruntă deja cu abilități de comunicare deficitare, dificultăți în cooperare și productivitate, la acestea adăugându-se stresul, grijile economice și financiare. Numai atunci cuplurile caută consiliere din dorința de a face relația să „funcționeze” din nou, să găsească modalități mai bune de a comunica unul cu altul, dar din nefericire în cele mai multe cazuri nu mai poate fi vorba de consiliere, ci de psihoterapie, intervenție mult mai laborioasă și de lungă durată.

Cu toate acestea, există două blocaje principale referitoare la contactarea serviciilor de consiliere.

Un prim motiv ar fi că oamenii, în special bărbații, nu caută ajutor temându-se de stigmatizarea socială asociată vizitei la psihoterapeut și, prin urmare, suferă inutil perioade lungi de timp, manifestând dureri emoționale, anxietate, excese de furie, resentimente vechi și depresie. Ei privesc apelarea la ajutorul de specialitate ca ceva jenant, alegând să se chinuie singuri și așteptând să „treacă” de la sine (problemele acutizându-se, însă) decât să admită că ar avea nevoie de susținere.

O altă preocupare este costul, mai ales în cazul persoanelor care nu au un venit stabil, și se pornește de la premisa că onorariile sunt mari și rezultatele pot sau nu să apară. Totuși, dacă se face un calcul simplu, se observă că 4-5 ședințe de consiliere psihologică sunt mult mai accesibile decât ani de psihoterapie sau îngurgitatul a mii de medicamente.

În concluzie: are sens să apelăm la consilierea psihologică? Răspunsul depinde de nevoile și de deschiderea fiecăruia. Dacă cineva se obișnuiește cu o satisfacție redusă a existenței și i se pare normal să sufere și să trăiască drame în fiecare zi, atunci probabil că… nu.

Psihoterapia – remediul afecțiunilor gastro-intestinale?

Details: Created: Tuesday, 05 January 2016 22:57; Hits: 1886

Psihoterapia – remediul afecțiunilor gastro-intestinale?

Numeroase progrese au avut loc recent în domeniul cercetării axei „intestin-creier”. Această terminologie e utilizată pentru a reliefa legătura dintre cele două organe, știindu-se faptul că numărul bacteriilor bune din intestinul gros influențează direct proporțional nivelul de serotonină. Astfel, în 2012 cercetătorii irlandezi au descoperit că nivelul de serotonină din creier este reglementat de cantitatea de bacterii sănătoase din intestin încă din prima copilărie, precum și faptul că funcționarea normală a creierului unui adult depinde de prezența microbilor intestinali sănătoși din timpul copilăriei.

Serotonina este un neurotransmițător complex și un hormon care reglează starea de spirit și emoțiile. La om, peste 90% din serotonină este produsă în tractul gastro-intestinal. Este cunoscut faptul că nivelul scăzut de serotonină joacă un rol important în depresie și anxietate, motiv pentru care antidepresivele țintesc recaptarea serotoninei în creier. Niveluri alterate ale serotoninei periferice au fost, de asemenea, legate de boli cum ar fi SCI - Sindromul Colonului Iritabil (sau în engleză „Irritable Bowel Syndrome”).

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Vanderbilt demonstrează că utilizarea psihoterapiei cu scopul de a reduce simptomele specifice pentru SCI este eficientă atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Deși această analiză nu căuta în mod special să compare nivelul microbilor sau al serotoninei din intestin, s-a presupus că psihoterapia îmbunătățește cantitatea de bacterii sănătoase din tractul digestiv.

Cum s-a arătat acest lucru? Cercetătorii au analizat rezultatele a 41 de studii clinice realizate în țări diferite, studii care implicau mai mult de 2200 de pacienți. În medie, persoanele care au beneficiat de psihoterapie au prezentat o reducere cu 75% mai mare a simptomelor gastro-intestinale în urma tratamentului decât persoanele din grupul de control, care nu au participat la ședințe de psihoterapie. Studiul de la Vanderbilt a relevat și faptul că efectele benefice ale terapiei psihologice pot să dureze de la 6 până la 12 luni după terminarea psihoterapiei.

P rin urmare, s-a demonstrat încă o dată importanța educării creierului prin diferite procese terapeutice și modul în care se pot trata afecțiuni somatice fără a apela la medicamente.

Sărbătorile de iarnă - Reactualizare și nevoia de a fi mai bun

Details: Created: Tuesday, 05 January 2016 22:47; Hits: 1870

Sărbătorile de iarnă - Reactualizare și nevoia de a fi mai bun

Nici nu trece bine de mijlocul lunii noiembrie și pe buzele tuturor este „Sărbătorile vin! Sărbătorile vin!”. Fără a face reclamă unui arhicunoscut produs, expresia respectivă nu face altceva decât să coroboreze începutul unui întreg proces de activare psihică având punctul culminant în noaptea trecerii dintre ani, iar ulterior își pierde din intensitate progresiv până în 7 ianuarie când se omagiază nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (care, de fapt, marchează sfârșitul festivităților în accepțiunea populară).

Dacă se defalcă această succesiune, se observă că momentul activator (în mod uzual atunci când se dă startul reducerilor de sezon) coincide cu creșterea nevoilor de socializare, shopping sau de împărtășire a experiențelor personale, aferente imboldului promovat pe toate canalele – de a fi mai buni. Unii psihoterapeuți afirmă că, de altfel, toți avem nevoie mereu de reajustarea propriei persoane, iar anumite evenimente ne permit să facem acest lucru într-un mod dezirabil social. Este într-adevăr mai comod să facem lucruri deosebite, să iertăm, să fim darnici și mereu zâmbitori de sărbători, știind că și ceilalți fac acest lucru, decât să facem asta în fiecare zi, deși trebuința de dezvoltare personală există în decursul întregului an. Oare într-adevăr ne așteptăm la reîntoarcerea investiției (în sensul energiei psihice investită în comportament, ideații, manifestări, etc) și de fapt totul este doar o intrigă egoistă? Sau pur și simplu normalitatea este reprezentată de valori lipsite de umanism, iar noi ne atașăm de unele perioade pentru a ne permite luxul de a fi noi înșine? Părerile sunt împărțite și probabil răspunsul se află la un nivel care ține de propria personalitate, neputând fi extrapolat la întreaga populație.

Totuși, de ce avem nevoie de reactualizare? Pentru că, vrând-nevrând, evoluăm ca indivizi și ca specie. Uneori este greu de conștientizat că modul nostru de a fi și de a privi lucrurile ține de contextul bio-psiho-social actual și că urmașii noștri vor avea alte principii și o altă morală, iar la rândul lor vor simți acut nevoia de schimbare, de evoluție și de autenticitate.

A evolua înseamnă în primul rând a lua decizii, a urma un anumit comportament și a ne asuma rezultatele acțiunilor întreprinse. Deși necesitatea dezvoltării personale se prezintă sub aspecte multidimensionale, un lucru este cert: evoluția înseamnă viață.

Religia, căutarea sensului și nevoia de schimbare

Details: Created: Wednesday, 08 April 2015 09:37; Hits: 2106

Religia și căutarea sensului

Încă din zorii evoluției sale, ființa umană a simțit nevoia de a se manifesta la un nivel superior stării de homo sapiens, gândirea realistă implicând ancorarea într-o căutare a sensului doar din punct de vedere material. Într-adevăr, dacă la început erau considerate ca fiind prioritare satisfacerea necesităților fiziologice, a celor de securitate, socializare sau apartenență, ulterior acestora a mai apărut și nevoia de autorealizare.

Dacă ar fi să facem o analiză logică din punct de vedere psihologic și bazându-ne pe criterii istorice, este ușor de înțeles de ce nevoia de realizare personală a apărut odată cu dezvoltarea socio-culturală, adică atunci când s-a trecut de la lupta pentru existență (căutarea zilnică a hranei, nesiguranța locuinței și teama instaurată de venirea nopții) la străduința determinată de a răspunde la întrebarea „Cine sunt și care este scopul meu în viață?”. Unii cercetători într-ale sociologiei mai glumesc pe tema aceasta, spunând că omul gândește atunci când nu are nimic de făcut.

Pentru a intra în legătură cu sinele (luat aici drept conținutul intern al psihicului cu rol revelator) s-a apelat în primă fază la mijlocirea șamanică – consumarea de plante psihoactive, apoi la intermedierea religioasă – freventarea lăcașurilor de cult, și în final la introspecție, meditație și analiză personală. Oricare dintre aceste metode a fost și este eficientă în funcție de individ, preferințele variază în funcție de nivelul de pregătire academică, credințe, contextul cultural, mediul social, modul intern de lucru, cutume moștenite, etc. Este acesta un procedeu cu eficiență maximă pentru a realiza o conexiune stabilă și profundă cu sinele și, prin aceasta, o identificare a sensului existenței? Desigur, fiecare religie va aduce argumentul că ea deține adevărul și doar prin urmarea preceptelor promovate de dogma ei se va găsi identitatea spirituală. La o primă vedere, acest lucru ține mai mult de îndoctrinare decât de evoluție, dar privind mai departe de aparențe se realizează că există o doză de realitate. Fiecare dintre noi avem nevoia dezvoltării spirituale și contează mai puțin modul cum se percepe la nivel individual conexiunea dintre om-divinitate decât existența acestei legături definitorii pentru evoluția personală. Deci care religie este mai bună? Toate religiile sunt la fel de bune atât timp cât adepții lor nu încearcă să-i suprime pe ceilalți, iar lucrurile pot merge într-o direcție pozitivă și probabil într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat se va ajunge la o unificare a credințelor. În definitiv, religia este o cale de cunoaștere și dezvoltare, adică tocmai una dintre nevoile umane. Procesul acestei cunoașteri poate implica multe forme și multe variante, de aici și premiza că toate religiile sunt bune.

Nevoia de schimbare, factor definitor în evoluția personală

Totuși titlul articolului se referă la nevoia de schimbare. De ce anume schimbare? Pentru că, invariabil, contextul bio-psiho-social al zilelor noastre promovează atitudini, ideații și reprezentări mentale nocive, toxice pentru existența noastră psihică și de ce nu, pentru noi ca și indivizi. „Trebuie să mergi la școală!”, „Du-te la muncă!”, „Luptă ca să fii cel mai bun!”, „Cumpără-ți cea mai tare mașină!”, „Trebuie să fii bogat, cu bani poți cumpăra orice!”, „Distrează-te și bea până dimineață!”, „Teme-te de extratereștri!”... Toate aceste îndrumări adânc înrădăcinate în cultură nu fac altceva decât să îndepărteze omul de esența lui inițială, iar căutarea scopului devine din ce în ce mai ambiguă. De aceea apare paradoxul când o persoană considerată de ceilalți ca fiind „de succes”, cu multe realizări pe toate planurile, comite sucidul. În psihologie există conceptul de satisfacție a vieții, pe scurt, cum se simte omul în starea actuală. În mod ciudat, această satisfacție ține foarte puțin de școlarizare, posesiuni materiale sau de modul cum este perceput la nivelul grupului. În mare parte, aparține de modul cum își percepe individul existența, cât de bine își are integrate în sine principiile, valorile, convingerile și cum se raportează la restul. Ei bine, un om cu un nivel ridicat al spiritualității va avea o satisfacție a vieții mult peste medie.

Unde este schimbarea și cum se poate realiza? Schimbarea apare la nivelul conștient și este un act care necesită motivație și investirea unei anumite doze de energie. Te simți cumva prea stresat? Simți că ai nevoie de altceva decât ceea ce îți oferă existența cotidiană? Vrei mai mult de la tine în plan spiritual? Dacă răspunzi „da” la întrebările de mai sus, înseamnă că ai făcut primul pas spre schimbare. Mai urmează să investești timp în tine. Cum vei face acest lucru? Una dintre cele mai simple metode este analiza zilnică a cauzelor și efectelor. Te gândești seara la evenimentele care au avut loc în timpul zilei și la posibilele cauze care au condus la producerea lor. La un moment dat vei realiza cum poți face analiza pe un termen mult mai lung, probabil luni sau ani, iar în urma procedeului vei avea și un beneficiu secundar: vei învăța să îți asculți glasul interior. Alături de tehnica de mai sus există desigur și altele cum ar fi cele de ordin extern: lecturarea lucrărilor care aparțin categoriei dezvoltării personale, audierea muzicii de relaxare, plimbările meditative în natură, participarea la seminarii și workshop-uri specifice.

Orice manieră ai alege pentru a concretiza schimbarea , primul lucru pe care ar trebui să-l experimentezi este să-ți organizezi prioritățile în funcție de direcția în care dorești să mergi în evoluția ta: priorități de natură materială, spirituală sau socială. Fiecare dintre cele scrise anterior se abordează în mod diferit din punct de vedere al schimbării, dar principiul este același: caută răspunsurile în interiorul tău, detașează-te de ceea ce îți face rău și restabilește-ți echilibrul interior!

Brainstorming-ul ca stimulare a creativității

Details: Created: Thursday, 02 April 2015 10:04; Hits: 12484

Ce este brainstorming-ul și la ce folosește

Conform definiției, brainstorming-ul este o tehnică de rezolvare a problemelor și implică participarea unui grup de indivizi având calificări în domenii diferite și care pot da soluții în mod spontan. Ideea de brainstorming a fost popularizată de Alex Faickney Osborn în 1953 și este considerată astăzi drept un procedeu foarte util în diferite domenii care necesită gasirea unor soluții, fie la nivel de creație, fie la nivelul de rezolvare a conflictelor.

Brainstorming - tehnica

La ora actuală, brainstorming-ul poate fi cotat drept cea mai răspândită metodă de stimulare a creativității, în condiții de grup. Specificitatea ei rezidă din separarea care se opereaza între etapa de elaborare a ideilor și cea de evaluare a lor, esența metodei constând în diferențierea intenționată a actului imaginației de faza gândirii critice, raționale. Așadar, se trece peste gândirea centrată pe obiect, de aici și denumirea de evaluare amânată. În practica brainstorming-ului se pornește de la două principii de bază: orice individ din grup e capabil să producă idei și cantitatea dezvoltă calitatea. Deci brainstorming-ul este o tehnică cantitativă.
Grupul de brainstorming este preferabil să fie constituit dintr-un număr par de participanți (aproximativ 10-12).

Reguli necesare pentru desfășurarea unei ședințe de brainstorming:

- odată ce problema este lansată în discuția unui grup, participanții sunt încurajați să-și exprime spontan ideile care le vin în minte, oricât de absurde, nerealiste par ele în acel moment;
- este inadmisibil ca discuția să aibă loc imediat, pentru a evita inhibarea sau blocajul intelectual al participanților;
- nimănui nu îi este permis să critice ideea altcuiva;
- trebuie ascultate cu atenție toate ideile participanților, fiecare putând continua ideile generate de alți membri ai grupului;
- toate ideile sunt scrise pe tablă sau pe o foaie de flip-chart, pentru ca tot grupul să le poată vedea;
- evaluarea și selecția ideilor emise și a soluțiilor propuse e făcută de către profesor/conducătorul grupului sau împreună cu participanții, mai târziu (peste o zi, peste două zile), de aici și denumirea de „metoda evaluării amânate”. Această perioadă poate fi extinsă sau repetată până când se ajunge la promovarea unor idei interesante și la găsirea celei mai bune soluții.

În concluzie, pentru aceasta este obligatorie respectarea a patru reguli:

1. Evaluarea negativă și pozitivă a ideilor este interzisă. Autocenzura este suprimată.
2. Ideile cele mai bizare sunt primite cu entuziasm.
3. Cantitatea este privilegiată în raport cu calitatea.
4. Asocierea de idei va fi practicată sistematic și fără limite: fiecare propunere a cuiva poate fi dezvoltată de ceilalți.

Avantaje, dezavantaje și precizări

Avantajele metodei brainstorming:
• Permite obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilor posibile;
• Costuri reduse necesare aplicării metodei;
• Aplicabilitate largă în toate domeniile;
• Dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.
Dezavantajele și limitele brainstorming-ului:
• Nu suplinește cercetarea de durată, clasică;
• Depinde de calitățile liderului de a anima și dirija discuția;
• Oferă doar soluții posibile, nu și realizarea efectivă;
• Uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanți.

Moderatorul poate interveni, favorizând căutarea de soluții prin încurajarea cu ajutorul unor fraze adecvate, în același timp trebuie să fie atent la orice intervenție inhibantă din partea vreunui membru. Există și un secretar care stenografiază tot ce se spune.

Conducătorul de grup trebuie să fie un autentic catalizator al activității. Este necesar să practice masiv încurajarea prin fraze adecvate, dar și să contabilizeze cu atenție orice intervenție „ucigașă”. Dacă aceeași persoană comite trei erori fatale de acest gen, ea trebuie să părăsească ședința. Ori de câte ori ritmul activității trenează sau se împotmolește, conducătorul propune propriile sale idei sau folosește strategii stimulative. Întrucât gestația ideativă poate continua și după consumarea ședinței propriu-zise, inventarul ideilor emise de participanți se consideră definitiv numai după ce moderatorul a mai colectat a doua zi dimineața (adeseori telefonic) și ideile survenite între timp.

După această primă fază, conducătorul grupului verifică lista tuturor ideilor recoltate în ceea ce privește conciziunea și acuratețea lor, clasificându-le pe categorii. În continuare, această listă este supusă unei evaluări critice de către un juriu extern, format din experți (sau persoane care să aibă măcar un anumit nivel de competență). Din totalitatea ideilor emise, sunt reținute cele mai valabile. Dacă numărul lor reprezintă aproximativ 10-15% din totalul propunerilor realizate, se poate considera că ședința s-a încununat cu succes. Lista ideilor acceptate este multiplicată și distribuită fiecărui participant, iar un exemplar este reținut în „banca de date” a grupului.
Mânuită cu profesionalism și inspirație, brainstorming-ul este o metodă accesibilă și eficientă în numeroase domenii de activitate umană (producție, cercetare, învățământ etc). sedinta

Un caz particular de brainstorming este cel cu inversări de roluri, în această situație moderatorul poate interveni pentru a facilita căutarea ideilor prin schimbarea rolurilor. El are posibilitatea de a întreba asupra modului cum poate fi schimbată problema din punctul de vedere a lui X, Y, Z (de exemplu al profesorului, al părintelui, al presei, al administrației școlii, al colegilor mai mari/mici, etc). De exemplu, moderatorul ar putea întreba „ce idei ar avea un copil cu privire la această problemă?” sau „cum ar soluționa problema un profesor, diriginte, etc?”