iertare    Universul are o multitudine de nuanțe, nu este doar negru și alb, de multe ori ceea ce percepi tu a fi pozitiv pentru altcineva poate avea o altă valență în funcție de interese sau principii pur subiective. A alege mereu calea „corectă” este imposibil de realizat pentru că mereu apar factori care nu depind de modul în care te manifești și, în plus, interpretarea poate fi diferită. Este clasic exemplul elevului ascultător și înzestrat cu spirit civic care încearcă să ajute o femeie în vârstă să treacă strada, doar că respectiva opune rezistență din simplul motiv că dorește să rămână pe loc.

Atât timp cât comportamentul tău se reflectă în plan extern, ia în considerare faptul că oricât de bune ar fi intențiile tale, rezultatele diferă și depind de modul în care ceilalți filtrează informațiile conform propriilor experiențe. S-au făcut destule studii în domeniul psihologiei sociale care au demonstrat că o persoană este reticentă în a primi bani de la un necunoscut pe care-l întâlnește pe stradă, deși acesta îl asigură că totul este în regulă și gestul este lipsit de motivații ascunse. De ce e totuși reținută? Pentru că până acum nu a mai avut parte de o asemenea experiență și apar blocaje generate de cunoștințe anterioare provenite din realitatea personală. Mass-media promovează o politică a fricii, în copilărie avem parte de diferite povești moralizatoare cu conotații negative și orice întâmplare nouă este privită în primul rând ca posibilă generatoare de traumă. Aceste lucruri se reflectă ulterior și în modul în care privim rezultatul acțiunilor noastre sau a felului cum conștientizăm ceea ce alții ne transmit. invidie

Este greu a ierta pentru că noi nu suntem învățați să privim cu compansiune și să căutăm partea pozitivă a unei situații percepută drept negativă. Și pentru că dorim cu disperare să fim perfecți, credem că ceilalți au atins deja stadiul respectiv și ne privesc de undeva de sus, abia așteptând să ne judece la prima greșeală comisă. Oare este posibil să-i vedem și pe restul ca și pe noi, lipsiți de perfecțiune, debusolați uneori, mereu într-o luptă cu ei înșiși, din care nu vor ieși niciodată victorioși? Oare putem să-i iertăm și să ne iertăm pentru lipsa perfecțiunii? 

La fel cum părinții noștri au făcut ceea ce au știut mai bine pentru a ne crește, cu pași mici și cu multe greșeli, tot așa vom proceda și noi cu copiii noștri: într-un stil personal, conform credinței că este bine ceea ce facem, un  mod  uman, imperfect.

Iertarea începe cu noi și se continuă cu iertarea părinților. Iertarea celorlalți nu se termină niciodată. Iertarea începe cu tine: conștientizează faptul că ești om și greșești, acceptă că orice acțiune are un deznodământ care poate fi altul decât cel dorit, admite că nimeni nu-ți cere să fii perfect… Pentru că nu există perfecțiune. 

perfectiune

ads