Nevoia căutarii sensului și spiritualitatea
Omul este o ființă care încearcă mereu să-și găsească sensul, indiferent dacă are sau nu idee despre cum, unde și mai ales dacă o să-l găsească. Legată strâns de căutarea sensului, spiritualitatea (atât ca resursă în psihoterapie, cât și în dezvoltarea personală) se regăsește printre conceptele des invocate. În marea majoritate a cazurilor, corelăm această spiritualitate cu religia creștină, dar există și alte forme cum ar fi credințele agnostice, budismul, animismul, islamismul, hinduismul, etc. Pe lângă aceste categorii, persistă unele culte care ies puțin din tipar și sunt percepute drept „păgâne” de către toate religiile mari și desigur adepții lor sunt considerați veneratori ai răului. Lucrurile însă nu sunt atât de simple, iar mai jos vom incerca să argumentăm această afirmație dintr-un punct de vedere obiectiv.
„Zeii sunt personificări ale conținuturilor inconștiente, căci ei provin spontan din activitatea psihică inconștientă. Mă lovesc adesea de concepția eronată că abordarea sau explicarea psihologică a lui Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt, nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre reprezentări ale lui Dumnezeu, așa cum am subliniat întotdeauna. Astfel de reprezentări și imagini sunt create de oameni și aparțin, deci, psihologiei”. C.G. Jung
Așa cum termenul de „religii estice” se referă la hinduism, taoism etc., termenii ca „neo-păgân”, „pagan” și „neopagan” se referă la o colecție de diferite religii care împărtășesc câteva teme comune. Termenul de neopaganism apare pentru prima oară în lucrarea lui Timothy Zell intitulată „Oul verde”. O religie neopagană este o credință modernă care a fost reconstruită din convingerile, simbolurile, practicile și alte elemente ale unei religii antice. De exemplu, religia druidică se bazează pe credința și practicile celtice; adepții religiei asatru aderă la antica religie pre-creștină nordică; wicca are rădăcinile în epoca pre-celtică din Europa. Alți neopagani urmează hellenismos (religia antică greacă), religia romană (antica religie romană), kemetismul (religia Egiptului antic), precum și alte tradiții.
Wiccanii și alți neopagani se referă la ei pur și simplu ca „pagani”. Din păcate, cuvântul are mai multe sensuri diferite - unele destul de negative. Termenul „neopagan” este mai puțin ambiguu și se delimitează de conotațiile periculoase, adânc înrădăcinate în mentalitatea populară.
Se confundă deseori termenul de neo-pagan cu satanismul, dar totodată pentru unii creștini fundamentaliști, toate celelalte religii, altele decât iudaismul și crestinismul sunt de fapt soiuri de satanism. Pentru ei, islamismul, budismul, hinduismul, sikhismul, taoismului, precum și diverse religii neopagane sunt toate forme de satanism, sau cel puțin consideră că adepții lor sunt conduși de satana sau demonii lui. Pentru aproape oricine altcineva, religiile neopagane sunt pur și simplu grupuri individuale de credință, cu puține legături sau fără cu satanismul. Consensul general este de acceptare a tuturor formelor de manifestare religioasă, atât timp cât nu încalcă legea și libertatea umană. Guvernele europene au ministere ecleziastice care recunosc în mod oficial religiile. Guvernul Islandei în 1973, al Norvegiei în 1996 și 1999, și al Danemarcei în anul 2003 au recunoscut oficial religii neopagane care se închină zeilor vikingi, cum ar fi Odin și Thor.
Scopul în sine al religiei wicca (și în general al religiilor neopagane) este de a promova armonia în societate. Omul modern este asaltat de stimuli extrem de nocivi de natură externă - mediul de muncă, climatul social, probleme ale comunității, sau de natură internă (griji, dileme, neliniști), procese de conștiință, nesiguranță, care-l duc implicit la un dezacord mental. Dar totodată lipsește timpul și mijlocul de defulare. Dacă până acum un secol, mersul la biserică duminica sau în timpul anumitor sărbători religioase reprezenta un destresor iar religia un factor de susținere morală, actualmente marea discrepanță dintre vechile cutume și știință provoacă o prăpastie între credință și acceptarea benevolă a unor idei și principii nedovedite. Se face o distincție tot mai mare între intelectualul care are nevoie de un răspuns și mai puțin informatul care are nevoie de o cale. În cel de-al doilea caz, lucrurile sunt clare: religia oferă totul, iar ceea ce trebuie făcut add literam pentru mântuire este scris în Biblie. Se păstrează așadar o anumită continuitate (desigur, apar unele schimbări și reprezentări în ton cu epoca actuală) cu ceea ce s-a transmis de la strămoși.
Dar problemele apar atunci când intelectualul are nevoie de răspunsuri. Observăm că religia în forma ei actuală nu mai corespunde cerințelor, nevoilor și aspirațiilor. Exprimarea învechită, reprezentările puerile și mai ales modul cum se prezintă clerul limitează enorm impactul psihic. Dar totuși nu se poate trece peste codul genetic. După atât de multe milenii în care s-a crezut în ceva, este imposibil (sau aproape imposibil) ca omul modern să treacă ușor peste ceea ce înseamnă religia și mai ales frica de necunoscut.
De aceea au apărut cultele neo-pagane, ca o manifestare a cerințelor psihice de mister și un fel de simulacru religios. Sunt diferențe majore între cultele clasice și cele neo-pagane, dar totuși ca un placebo se păstrează termenul de religie, și psihic se preia ideea că acea manifestare are aceeași însemnătate.
