Dezvoltarea personală și definirea existenței

  Deși conceptul „dezvoltării personale” a fost de nenumărate ori explicat și legat de diferite forme ale cunoașterii, rămâne totuși o noțiune care aparține în mod predominant psihologiei și psihoterapiei. De ce tocmai al psihoterapiei? Pentru că, în aproape toate formele ei, psihoterapia se bazează pe ideea de schimbare și restructurare, iar acest lucru este reprezentat de dezvoltarea, evoluția și conștientizarea personală.

   „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște tot universul” este o maximă des utilizată și atribuită lui Socrate, deși Socrate n-a lăsat nicio scriere și întreaga sa filozofie se regăsește la discipolul său Platon. Se spune că este vorba despre o inscripție deasupra porții lui Apollo la Delhi, preluată de către filozofii antici ca unul din principiile învăță turii lor. Autocunoașterea implică tehnici și demersuri complexe, având ca scop dezvoltarea personală. Cunoașterea sinelui, simplă în aparență, presupune o abordare complexă care necesită cunoștințe specifice. Scopul acestei cunoașteri este descoperirea potențialului și a resurselor existente în noi, în vederea îmbunătățirii și optimizării relațiilor intra- și interpersonale, dar și a dezvoltării creativității.

   Așa cum cunoașterea are limitele ei, și autocunoașterea este limitată. Totuși, atât cât permite nivelul actual al dezvoltării neuroștiințelor, ne putem autoevalua după modelul dat de Colegiul Psihologilor: subiectiv-emoțional, cognitiv, comportamental, psihofiziologic, personalitate și mecanisme adaptative/defensive, relaționare interpersonală. Și pentru ca acest demers să aibă o finalitate, va trebui să fim extrem de sinceri cu noi înșine, să renunțăm la toate măștile pe care normele sociale ni le impun pentru a fi etichetați „normali”. Dincolo de acest aspect, intervin mecanismele de apărare ale Eu-lui care acționează la nivel inconștient.
   Se spune că noi ne creem propria realitate, că gândul are consistență energetică (implicit materială) și că ne folosim doar 10% din capacitatea creierului (teorie cu multi adepți, dar și cu mulți contestatari).
    Și totuși, parafrazând dilema filosofică primordială „cine suntem, de unde venim și unde ne ducem?", cât de real este demersul autocunoașterii?

    Mintea umană poate fi asimilată unei stații de emisie-recepție și poate fi acordată la frecvența dorită, întrucât dispunem de capacitatea de a schimba frecvența.  Avem la îndemână întreaga gamă de trăiri și sentimente. Și atunci de ce ne lăsăm atât de ușor prinși în capcana gândurilor contraproductive și autodistructive, a regretelor?  Dezvoltarea personală îi ajută pe oameni să se cunoască mai bine și să trăiască în armonie cu ei înșiși și cu mediul, să se autodepășească, să-și împlinească viața și să dezvolte relații mai bune cu cei din jur. Dezvoltarea personală presupune un demers voluntar de autocunoaștere și de îmbunătățire a propriei funcționări, constând într-un ansamblu de practici care au drept obiectiv o lucrare cu sine în scopul de a identifica și utiliza mai bine resursele proprii, de a dezvolta potențialul personal și de a îmbunătăți relațiile cu ceilalți.
    Procesul de dezvoltare personală se poate desfășura atât în cadrul individual, cât și în grup, iar aspectele abordate pot fi printre altele:

- optimizarea imaginii de sine;
- gestionarea emoțiilor;
- învingerea timidității;
- optimizarea abilităților sociale;
- optimizarea abilităților de comunicare;
- dezvoltarea asertivității;
- gestionarea eficientă a timpului;
- dezvoltarea abilităților de a gestiona stresul.

  În viziunea prof. Iolanda Mitrofan (2008) „scopul în dezvoltarea personală este armonizarea și unificarea Eu-Sine, optimizarea și autotransformarea creatoare, maturizarea psihospirituală a persoanei în dinamica sa evolutivă. Indicatorii realizării sale sunt: conștientizarea extinsă de sine, potențarea propriilor capacități evolutive, redimensionarea, integrarea și redirecționarea responsabilă și eficientă a propriului scenariu de viață și a dinamicilor evolutive relaționale și colective” (p.16).
    În această perspectivă, procesul dezvoltării personale este unul integrator, care abordează într-o lumină pozitivă natura schimbării și devenirii umane. Accentul este pus atât pe activarea spontană a resurselor creative pentru transformarea de sine, cât și pe schimbări la nivelul scenariului de viață. Schimbarea umană este un proces complex și în mare parte imprevizibil, care include atât dinamici conștiente, cât și inconștiente și care poate avea traiectorii temporale diferite de la o persoană la alta.
     Un concept interesant este cel al scenariului de viață, amintit mai sus. În literatură, acesta este legat de dinamicile mai puțin sănătoase și neadaptative ale schimbării umane. Într-un fel, în contrast cu dezvoltarea personală, scenariul de viață se referă la cealaltă față a monedei (ceea ce urmează a fi conștientizat, resemnificat și schimbat). În Terapia Unificării există conceptul de „softuri de transformare”. Softurile distructive duc la „autoblocare”, care se manifestă prin crize existențiale de adaptare, reprimare, privare și pervertire a nevoilor vitale, tulburări psihice (auto și heteroagresivitate), reacții de izolare, excludere și autoblamare și chiar autoanihilare.
  În contrast cu aceste softuri, softurile creatoare permit o „autoreprogramare – autorecondiționare” a scenariului de viață, a rolurilor și a pattern-urilor evolutive (rescenarizarea pe termen scurt și lung). Softurile menționate furnizează teme de lucru analitic cu scop de asanare, reconstituire în prezent, cataliză și integrare – acceptare, finalizare, resemnificare și reconversie transformatoare.

 

       Am prezentat pe scurt o abordare cognitivistă, dar și experiențială a principalelor aspecte privind dezvoltarea personală.  Dezvoltarea personală are în vedere restructurarea și stimularea resurselor psihomentale creative de auto-optimizare și însănătoșire (esențiale atât în psihoterapie, cât și în viața cotidiană), precum și maturizarea spirituală și individuală, familială și colectivă. Dezvoltarea personală poate duce la facilitarea unor dinamici interpersonale flexibile și adaptative, diminuarea și autocontrolul agresivității, intoleranței la frustrare, ostilității, rigidității mentale și a discriminărilor de diverse tipuri, optimizarea încrederii în sine și a asertivității prin creșterea încrederii și a acceptării de sine.