Cum ne protejăm împotriva stresului? Ce strategii adoptă organismul nostru?

   Studiul mecanismelor de coping are o istorie lungă, subiectul fiind descris inițial de către psihanaliști (inclusiv de Dr. Freud), care le-au numit mecanisme de apărare. Ulterior, în literatura de specialitate, mecanismul de apărare a fost axat în mare parte pe patologia bolilor mentale și modul în care diferitele mecanisme primitive servesc la menținerea bolii, mai degrabă decât să ajute la reducerea afecțiunii. Mai târziu, cognitiviștii au inițiat o direcție separată în care s-au concentrat mai mult asupra sănătății mentale, precum și asupra modalităților prin care metodele de adaptare la diferite situații ar putea fi predate pentru a îmbunătăți starea de sănătate.

   Deși unii autori au sugerat că mecanismele de apărare ar trebui să fie rezervate pentru descrierea strategiilor primitive și imature de adaptare, iar termenul de „coping” – sau „to cope” pentru eforturi mai mature de adaptare, nu prea contează ce etichetă este folosită pentru a le descrie, toate sunt doar încercări ale oamenilor de a face față unui eveniment sau unei situații aparte. Psihologii Richard Lazarus și Susan Folkman au definit științific metodele de adaptare ca suma eforturilor cognitive și comportamentale în continuă schimbare, care au ca scop să se ocupe de cererile specifice, interne sau externe. Pur și simplu, adaptarea este o activitate care ne face să căutăm și să aplicăm soluții pentru situații de stres sau probleme care apar din cauza acestui stres. De fapt termenul de „coping” este mai mult asociat cu „coping reactiv”, deoarece în general vom vedea coping-ul ca răspuns la un factor de stres. Pe de altă parte, există de asemenea ceea ce noi numim „coping proactiv”, în care răspunsul are drept scop prevenirea apariției stresului. De-a lungul anilor, psihologii și cercetătorii au identificat aproximativ 400-600 strategii de coping, existând tot atât de multe alte strategii potențiale, care sunt încă în curs de cercetare. Din acest motiv, clasificările acestora variază de la manual la manual. Axându-ne pe Lazarus și Folkman, avem o diferențiere între coping-ul orientat spre rezolvarea de probleme și coping-ul orientat spre reglarea emoțională.

    În cazul coping-ului centrat pe rezolvarea de probleme, persoana acționează într-un mod care poate conduce direct la îndepărtarea sau diminuarea problemei, realizându-se o activitate, iar în opoziție cu acesta, coping-ul emoțional definește încercările de a regla emoțiile apărute ca rezultat al evenimentului respectiv, ceea ce se poate realiza prin monologuri, reinterpretări, metode de liniștire etc.

    În general, problemele legate de muncă fac oamenii să utilizeze modalități de coping centrate pe rezolvarea de probleme, iar problemele de sănătate conduc la un coping centrat pe emoții, poate pentru că afectarea sănătății cuiva este un eveniment care trebuie tolerat și nu este necesară acțiunea directă. În situațiile în care se poate realiza ceva constructiv, este favorizat coping-ul orientat pe problemă, iar în cele care trebuie acceptate, coping-ul centrat pe emoții.

    În continuare sunt exemple de afirmații din structura instrumentului lui Lazarus și Folkman și descrieri pentru fiecare proces de coping în parte:

- confruntarea – se caracterizează prin eforturile cu conotație agresivă de a schimba situația;  

- distanțarea – descrie eforturile de autodetașare față de situația stresantă;

- autocontrolul – descrie efortul de a regla propriile emoții;

- căutarea suportului social – caracterizează efortul de a obține suport emoțional și informații de la alte persoane;

- acceptarea responsabilității – este o scală ai cărei itemi operaționalizează conștientizarea propriului rol în problema respectivă concomitent cu încercarea de a pune lucrurile în ordine;

- evadare/evitare – gândirea inspirată din dorințe și iluzii sau efortul de a evita, de a ieși din situație mâncând, bând, fumând, consumând droguri sau medicamente;

- planificarea rezolvării de probleme – descrie eforturile deliberate pentru rezolvarea situației problematice și, în plus, abordarea analitică a problemei;

- reevaluarea pozitivă – caracterizează eforturile de a găsi o semnificație pozitivă în experiență cu efecte benefice asupra evoluției personale.

     Deși aceste procese sunt produse de mintea conștientă a unei persoane, asta nu înseamnă că toate au un rezultat pozitiv, existând așadar anumite tipuri de mecanisme dezadaptative. Alte teorii spun despre coping-ul dezadaptativ că este sinonim cu „non-coping”, din moment ce o persoană care răspunde la un factor de stres cu ajutorul unui mecanism de adaptare, dar nu este capabilă de a îndepărta în mod pozitiv stresul sau de a rezolva situația de stres, de fapt nu a făcut față situațiilor de mai sus.