Omul potrivit la locul potrivit - o schimbare de paradigmă
„Omul potrivit la locul potrivit” este o sintagmă care a dominat paradigmele secolului XX, având o puternică funcționalitate socială, o astfel de paradigmă promițând cel mai bun loc pentru fiecare lucrător. Limitele au devenit evidente în ultimii 20 de ani, perioadă în care principalele asumpții ale acestei paradigme - stabilitatea posturilor și a oamenilor - au fost invalidate.
În prezent, oamenii sunt văzuți ca fiind flexibili și mobili, capabili să se dezvolte și să învețe, iar posturile ca fiind dinamice, deoarece firmele sunt într-un permanent proces de transformare și rearanjare. În consecință, obiectivele selecției și alte sarcini ale managementului resurselor umane s-au schimbat. Plecând de la o perspectivă contextuală, unii autori propun o nouă paradigmă - modelul teatru - care folosește metafora teatrului pentru a descrie organizațiile moderne.
Această metaforă ilustrează organizațiile ca fiind teatre ce pregătesc în permanență noi piese. Organizațiile derulează piese complexe, în concordanță cu o misiune, care sunt jucate într-un număr limitat de reprezentații, unele chiar o singură dată. Pentru fiecare piesă se alcătuiește o distribuție, folosind actorii disponibili, grupul care va trebui să joace piesa. Selecția actorilor depinde de rolurile existente, de complexitatea și specificul acestora, dar și de abilitățile și caracteristicile fizice individuale. Ceea ce contează este însă disponibilitatea actorilor, unii dintre aceștia fiind implicați la un moment dat în alte proiecte. Selecția are loc cu puțin timp înainte de începerea proiectelor, fiind evident faptul că doar selecția nu este suficientă pentru a garanta succesul piesei. Trebuie ca întreaga echipă să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile pentru a performa.
Faza de selecție este direct legată de faza de învățare, fiind aleși doar cei ce vor fi în stare să-și învețe rolurile. După ce spectacolul este jucat de câteva ori, echipa se dizolvă, ciclul reluându-se cu o nouă piesă.
Modelul teatrului are ca scop dezvoltarea competențelor și configurarea performanțelor, pornind de la presupoziția caracterului dinamic și schimbător al oamenilor și sarcinilor. În procesul de selecție, persoana este evaluată față de cerințele rolului și în funcție de ce abilități vor fi dobândite printr-un proces de dezvoltare colectivă. De asemenea, se pune accent pe oportunități de angajare și de carieră. În ceea ce privește vechea paradigmă („omul potrivit la locul potrivit”), ea are ca scop stabilitatea persoanelor și a sarcinilor, iar în procesul de selecție persoana este evaluată față de post în termeni de potrivit sau nepotrivit, punându-se accent pe meritocrație și prudență.
