A ști și a te ști. Filosofia percepției sociale în contextul  imaginii de sine 

 

     Fiecare dintre noi aspiră la cunoașterea altora și autocunoaștere, dar uitându-ne ca în oglindă la ceilalți aflăm lucruri despre noi înșine. Astfel, formarea de sine pleacă de la cunoașterea celorlalți spre cunoașterea propriei persoane. Percepția socială cu rol de cunoaștere a altor persoane reprezintă un segment cognitiv, este modul în care individul ajunge să își formeze o imagine despre sine și în același timp este felul cum se conturează impresiile, aprecierile despre alții. Aici avem două laturi ale aceluiași fenomen: individul abordează pe altul pornind de la sine, la fel cum reprezentarea despre altul face parte din procesul percepției de sine, în acest caz având loc compararea propriei persoane cu alte persoane. Imaginea de sine nu constituie rezultatul unei simple introspecții (orientarea în interiorul său).

      femeie oglinda Psihologul francez Paul Fraisse evidențiază modul de percepție a propriei personalități ca o dublă cunoaștere și anume una prin care omul sesizează propriile gânduri, sentimente, senzații, etc. și o a doua latură prin care se vede pe sine trăind și acționând așa cum îi vede trăind și acționând pe ceilalți, sub acest unghi el ajungând să se cunoască pe sine în același chip în care îi cunoaște pe alții. Această precizare este foarte importantă pentru că fără cunoașterea altora nu putem să știm prea multe despre noi.

   Autoobservația este observația aplicată asupra propriei persoane, ceea ce înseamnă nu numai cunoașterea gândurilor, sentimentelor, aspirațiilor din activitatea proprie ci și cunoașterea succeselor și esecurilor. La întrebarea adresată adolescenților: „Cine te cunoaște cel mai bine?”, răspunsul este în procent de 98% „eu însumi!”. Prima sursă de cunoaștere este dinamica succeselor și insucceselor proprii, succesele ridicând nivelul autoaprecierii, în timp ce eșecurile îl coboară. Pe termen mai lung are loc comparația cu altul și înscrierea în reperele oferite de contextul social. La aceasta se adaugă opinia grupului, imaginea socială de sine, indicii care provin din surse diferite legate de experiența succesului sau a insuccesului, pe care îi primim prin comparație cu alții, atașamentul și prețuirea colectivă, toate acestea fiind supuse unei decontări continue și oferind cadrul social de comparație, precum și standardele sau reperele necesare grupului social începând cu familia. Ele constituie matricea în care se cristalizează imaginea de sine. 

 

                             Imaginea noastră reală vs. imaginea ideală

       face off Este important să înțelegem că nu suntem o imagine, ci avem o imagine despre noi înșine. Ființa umană întreține o relație ambiguă cu propria sa imagine. Omul se întreabă dacă el este stăpânul imaginii sale sau dacă este el cel stăpânit de imagine, apărând în permanență teama că imaginea, reprezentarea de sine îl poate trăda, îi poate juca farse.

  La baza acestei dileme se află coincidența între identitate, fizionomie și fuziunea dintre ele. Trecerea de la fuziune la identitate sau invers este un proces mintal care constă în conturarea, materializarea propriilor idei. Această idee de transformare se traduce prin percepția imaginii noastre, modul în care ne vedem pe noi înșine. O bună imagine de sine nu poate înlocui o calificare profesională, dar există cariere neîmplinite, servicii deficiente, performanțe slabe și toate acestea din cauza imaginii de sine. O imagine corectă și folosită cu eficacitate înseamnă o serie de câștiguri care fac din om o persoană de succes. Aici sunt câteva aspecte prin care puem defini reușita unui individ:  este capabil - să evolueze cu ușurință în orice mediu profesional;  - să comunice cu ușurință și claritate în orice situație;  - să-și dezvolte capacitatea de a anticipa și de a preîntâmpina posibile erori; -  să influențeze pozitiv persoanele din jur, să fie un exemplu demn de urmat;  - să-și menajeze propria energie și să folosească cu pricepere mecanismele de adaptare la stres. 

       Referitor la percepția de sine și perceperea altuia, există câteva etape premergătoare după cum urmează: suntem mai întâi văzuți de alții, suntem auziți când începem să comunicăm, iar apoi suntem apreciați și atunci este imposibil să nu comunicăm. În procesul comunicării cu alții, limbajul corpului, poziția persoanei și modul de a privi lucrurile ocupă 55% din totalul percepției, cuvintele și limbajul verbal 20%, iar manierele, obiceiurile 25%. În ceea ce privește formarea impresiilor despre ceilalți, cercetările psihologice arată următoarele trei faze de evoluție: o fază a comparațiilor comportamentale, o fază de utilizare a unor constructe psihologice, a modului de a gândi, simți și acționa, și o ultimă fază reprezentată de autoapreciere, care în lipsa comparațiilor cu alții este instabilă.

 

         Percepția socială poate fi privită ca un segment al procesului cognitiv cu mai multe sensuri:

   1. Termenul de percepție socială desemnează caracterul general uman al tuturor percepțiilor noastre, socio-cultural determinate. Percepția socială se realizează prin socializarea fenomenului de preluare a obiceiurilor, tradițiilor, a modului de comportament.

   2. Al doilea sens este reprezentat de perceperea socialului de către individ, reflectarea conștientă a reacțiilor între persoane.

     3. Al treilea sens este mai special și se referă la percepția persoanei celuilalt, a caracteristicilor, trăirilor, a intențiilor și a atitudinilor pe care le manifestă alte persoane și pe care le sesizăm ca manifestări constante, stabile.  Sensul percepției sociale de grup, adică o percepție a grupului este o percepție instituționalizată. Membrii aceleiași colectivități percep relativ la fel aceleași fapte, au puncte comune, percep la fel evenimentele ce au loc în grupul respectiv.

oglinda apa

    La intersecția psihologiei generale cu cea socială se află modul în care se realizează percepția despre celălalt, adică modul în care o persoană percepe atitudinile celor cu care se găsește în interacțiune socială. Numai perceperea și înțelegerea adecvată a atitudinilor, influențelor și aspirațiilor celorlalți îi pot permite individului o mai bună cunoaștere de sine și colaborare cu semenii. Perceperea socială este reflectarea intuitivă a relațiilor și a atitudinilor interpersonale, sociale, și aici având loc o activitate psihică structurată în care individul recepționează informații senzoriale și indici concreți (vizuali, acustici, kinestezici, etc.), interpretează semnalele primite, pune impresiile în legătură unele cu altele, atribuindu-le anumite semnificații prin intermediul codurilor social-culturale pe care și le-a însușit în procesul socializării și preluării experiențelor colectivității din care face parte.

      Spre deosebire de evenimentele materiale, de obiectele și fenomenele din jurul nostru, persoanele le percepem în primul rând ca centre de acțiune, ca generatoare de atitudini. Totodată le percepem pentru că ne pot face bine sau rău, ne pot aproba sau ne pot dezaproba, ne caută sau ne evită. În percepția socială a ființei umane, nu avem de-a face pur și simplu cu însușirile ei fizice, ci cu o realitate purtătoare de sentimente, de gânduri, de reprezentări și de trăsături de caracter, de aceea structurarea, formarea percepției sociale este de durată și presupune o organizare inter-relațională deosebită în raport cu percepția obiectelor. În fond, o percepere socială imediată a unor relații ori persoane abia cunoscute nici nu este posibilă, iar dacă pentru percepția obiectelor este suficientă o singură privire la primul contact, cu persoanele ne putem face doar o imagine globală foarte vagă, recepționându-le doar fizionomia, adică unele aspecte cu totul exterioare. Pe baza acestor aspecte se poate forma doar simpatia sau antipatia pornind de la experiențele anterioare, cunoașterea acestora fiind un proces mai complex. Rezultă că, pentru percepția socială a unei persoane, sunt necesari mai mulți indici de ordin psihosocial, aceștia fiind aleși în funcție de comportamentul social, de interferența umană, indici atitudinali: de apreciere și de atașament reciproc, de coeziune și colaborare între persoane. Dar acumularea în sine a indicilor psihosociali cu privire la persoană nu este suficientă. A percepe pe celălalt înseamnă a-l clasifica în anumite categorii cultural semnificative și în același timp a fi conștient de statutul și de rolul său.

       Concluzia este că în percepția socială a individului pot apărea erori deoarece suntem tentați să ne proiectăm direct sau prin contrast, aceasta însemnând de exemplu că o persoană generoasă va atribui și celorlalți o doză mai mare de generozitate, la fel cum o persoană egoistă îi va investi negativ pe cei din jur, considerându-i cel puțin la fel de egoiști ca aceasta.