obsesie munca

   În mod sigur, majoritatea dintre noi ne dorim să avem o viață ușoară și plăcută, fără a depune un efort prea mare. Uneori din comoditate, căutăm soluțiile cele mai la îndemână pentru a obține cât mai rapid ceea ce ne dorim.

    Dacă nu suntem multumiți de unele aspecte din viața noastră, vom încerca să găsim activități compensatorii, adică lucruri care să ne ofere mulțumire, plăcere, satisfacție. În cazul în care obținem rezultatele dorite, tindem să repetăm comportamentul care a condus la aceste rezultate. În timp, organismul nostru se obișnuiește cu ceea ce îi oferim, existând șanse mari ca plăcerea obținută anterior să apară mai rar sau să aibă o intensitate mai redusă, ceea ce va duce în majoritatea cazurilor la intensificarea acțiunilor. Aceasta este, pe scurt, explicația referitoare la modul de instalare a unei adicții sau dependențe. Atenția persoanelor ce manifestă comportamente adictive este îndreptată din ce în ce mai mult spre obținerea și folosirea drogurilor în ciuda obstacolelor întâmpinate, fie ele de ordin financiar (lipsa banilor necesari pentru a procura substanțele dorite), personal (deteriorarea sănătății fizice și psihice), social (deteriorarea relațiilor familiale, a relațiilor de prietenie sau de cuplu). Deși nu ne dăm seama decât rareori, este cunoscut faptul că aproape toate activitățile pe care le realizăm se pot transforma în dependențe. La unele persoane poate fi vorba despre muncă, la alte persoane despre alimentație, unii sunt dependenți de  utilizarea calculatorului (în principal a Internetului sau a jocurilor), alții de jocuri de noroc, alcool, medicamente, droguri, etc.

    Dar ce este, de fapt, adicția? Specialiștii spun că reprezintă un stadiu extrem al abuzului de substanțe, fiind manifestat printr-un comportament compulsiv, lipsit de auto-control, care creează consecințe negative grave. Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, ne vom oprim puțin la partea ce menționează lipsa autocontrolului. Într-adevăr, în viața unei persoane dependente are loc o pierdere a libertății și a controlului asupra propriilor gânduri și a comportamentului datorită afectării capacității de decizie. Odată cu trecerea timpului, se pot modifica și anumite trăsături de personalitate. Conștientizarea problemei și a gravității acesteia conduce la inventarea unor scuze și minciuni pentru a ascunde adevărul sau pentru a justifica acțiunile, putând merge până la comportamente deviante, creșterea agresivității, abuz verbal, fizic, sexual, furt, și chiar comportament criminal, totul pentru a obține lucrul în sine ce constituie obiectul adicției.

    Vom vedea în continuare că există două tipuri de dependență: fizică și psihică. Dependența fizică apare drept urmare a  consumului frecvent și abuziv de anumite substanțe nocive, având drept consecință adaptarea organismului prin modificările metabolice, având astfel loc o creștere a toleranței. Altfel spus, organismul acelei persoane are practic nevoie de acele subsțante pentru a funcționa. Întreruperea consumului poate conduce la instalarea stării de sevraj, normalitatea funcționării fiind condiționată de consumul substanței respective.  Dependența psihică  e mai greu de recunoscut pentru că nu indică un lucru fizic și ușor observabil, ci nevoia de a consuma substanța respectivă pentru a înlătura starea de stres, de disconfort psihic, de teamă, etc.  Individul nu mai consumă drogul doar pentru plăcerea oferită sau pentru „alimentarea” fizică a organismului, ci mai ales pentru faptul că îl consideră un „ajutor de nădejde”, un sprijin în rezolvarea problemelor sau chiar o soluție a problemelor sale (din păcate, una aparentă, falsă).

  Din fericire, toate tipurile de adicții se pot trata în cadrul ședințelor de psihoterapie, bineînțeles dacă persoana în cauză conștientizează faptul că are nevoie de ajutor și este dispusă să coopereze pentru a rezolva problemele existente.

 

ads