Multe studii au fost efectuate cu privire la eficiența optimismului ca un fenomen psihologic și utilizarea lui în psihoterapie, ceea ce a dus la diverse formulări teoretice ale aceluiași concept, utilizate ca „dispoziție”, „stil atribuțional”, „prejudecată cognitivă” sau „iluzie comună”. Acest articol este o încercare de a explora ideea de optimism și relațiile sale cu sănătatea mentală, sănătatea fizică, adaptabilitatea, calitatea vieții, stilul de viață sănătos și percepția de risc. 

    Așteptările pozitive și negative privind viitorul sunt importante pentru înțelegerea vulnerabilității la tulburările psihice, în special cele care țin de starea de spirit, tulburările de anxietate, precum și bolile fizice. O relație pozitivă semnificativă apare între optimism și strategiile de coping axat pe suportul social, punându-se accent pe aspectele pozitive ale situațiilor stresante. Prin adaptarea forței de muncă la strategii specifice de coping, optimismul exercită o influență indirectă asupra calității vieții. Există dovezi că oamenii optimiști prezintă o calitate mai bună a vieții, comparativ cu cei cu un nivel scăzut de optimism sau cu cei pesimiști. Optimismul poate influența în mod semnificativ sănătatea mentală și fizică prin crearea unui stil de viață sănătos, comportamente adaptative și răspunsuri cognitive asociate cu o mai mare flexibilitate, capacitate de rezolvare a problemelor și o abordare mai eficientă a informațiilor negative. Așa cum este de obicei înțeles, termenul de „optimism” cuprinde două concepte strâns corelate: primul este înclinația de a spera, în timp ce al doilea se referă la tendința de a crede că trăim în „cea mai bună din toate lumile posibile”, așa cum susține filozoful german Gottfried Wilhelm Leibniz. Scheier și Carver au teoretizat „dispoziția” față de optimism în studiile lor și l-au numit „optimism dispozițional”, considerând-o ca o trăsătură de personalitate echilibrată în timp și în diverse situații. Aceasta influențează modul în care indivizii se împacă cu prezentul, trecutul și evenimentele viitoare din viață.

        Persoanele optimiste sunt pozitive cu privire la evenimentele din viața de zi cu zi. În cercetările efectuate cu privire la acest punct de vedere, corelații pozitive au fost găsite între optimism și percepția mentală a bunăstării. Subiecții optimiști tind să aibă atitudini protectoare, sunt mai rezistenți la stres și sunt înclinați să utilizeze strategii de coping mai adecvate. În contrast, studiile efectuate de Peterson și Seligman, care au fost preponderent orientate spre înțelegerea bazelor psihologice ale pesimismului, duc la o concepție opusă, la un „stil atribuțional”, caracterizat prin tendința de a crede că evenimentele negative sunt inconstante (nu se vor repeta), exterioare (eu nu sunt responsabil pentru eveniment) și specifice (evenimentul este auto-limitat și nu va influența nici o altă activitate de-a mea).

       Optimiştii cred că evenimentele pozitive sunt mai stabile și mai frecvente decât cele negative. Ei cred că pot evita problemele din viața de zi cu zi, că le pot împiedica să apară sau că le pot rezolva, prin urmare aceștia fac față situațiilor stresante cu mai mult succes decât pesimiștii. Referindu-se la punctul de vedere al cogniției sociale, un al treilea punct de vedere susține că optimismul este consecința de subestimare a percepției cognitive de risc, cu alte cuvinte, o „prejudecată” pentru Sine. Această prejudecată reflectă convingerea optimistului că evenimentele pozitive sunt mult mai probabile să apară la el/ea, în timp ce evenimente negative afectează preponderent alte persoane. Weinstein a numit acest fenomen drept „optimism nerealist”. Prejudecata optimistului nu este o trăsătură de personalitate ca optimismul dispozițional, ci mai degrabă o distorsiune sistematică cognitivă de luare în considerare a probabilității proprie de a întâlni evenimente negative. Așteptările pozitive și negative în ceea ce privește viitorul sunt importante pentru înțelegerea vulnerabilității la tulburările psihice, în special tulburările de dispoziție.

        Studii recente au descoperit o corelație inversă între optimism și simptomele depresive precum și între optimism și ideile suicidare. Ca atare, optimismul pare a avea un rol moderator important în asocierea dintre sentimentele de pierdere a speranței și ideile suicidare. În legătură cu aceasta, s-a studiat asocierea dintre „optimismul dispozițional” și depresie la victimele unui dezastru natural. Rezultatele acestui studiu arată că, în comparaţie cu optimiștii, pesimiștii au manifestat mai puține speranțe pentru viitor și au fost supuși unui risc ridicat pentru tulburări depresive și de anxietate, cu afectarea ulterioară a funcționării sociale și a calității vieții. Rolul optimismului asupra calității vieții a fost investigat în cazul tulburărilor depresive în curs de dezvoltare la pacienții care suferă de patologii somatice, fiind găsită o corelație semnificativă inversă între optimismul dispozițional și nivelul de satisfacție în viață, pe de o parte, și simptomele depresive care apar după un eveniment cardiovascular, pe de altă parte. A fost ridicată problema folosirii psihoterapiei pentru a promova o dispoziție optimistă la subiecții pesimiști, dezvoltând astfel o strategie eficientă de a lupta împotriva depresiei. Dovezi cu privire la acest subiect au apărut din studiile efectuate pe victime ale evenimentelor catastrofale, cum ar fi dezastrele naturale. Acest lucru a fost observat chiar și într-o sesiune de psihoterapie cognitiv-comportamentală, care a vizat consolidarea sentimentului de control și de a face față tulburărilor rezultate în urma unui dezastru natural.

        O ședință de psihoterapie ar putea, prin urmare, contribui la îmbunătățirea bunăstării individuale. O intervenție scurtă de acest tip, axată pe recuperarea unei strategii de coping activ și recâștigarea controlului, poate fi semnificativă pentru victimele „pesimiste”, având în vedere că ele sunt mai înclinate în a evita problemele și a renunța, în loc de a încerca să recâștige controlul asupra vieții lor.