happy     Una din cele mai mari diferenţe dintre persoanele triste și cele fericite constă în modul de a privi viața. Psihologii susțin că cei care adoptă o atitudine negativă „colecționează” lucruri, persoane, situații care să demonstreze că, într-adevăr, viața este așa cum o văd ei: tristă, dură, fără speranță, în timp ce oamenii cu o atitudine pozitivă adună „dovezi” ce susțin faptul că viața e plină de lucruri, persoane și experiențe minunate ce merită trăite.

     Indiferent de atitudinea pe care o avem vis-a-vis de problema cu care ne confruntăm, ambele abordări ne vor aduce mai mult din ceea ce susținem a fi adevărat. Trebuie să ținem cont, însă, de faptul că problema respectivă există, este reală, în ciuda faptului că nu ne-am dorit acest lucru. Atitudinea pe care o vom avea în continuare nu va anula problema, ci ne va conduce spre perpetuarea acesteia sau spre rezolvarea ei, totul depinde de ceea ce alegem să gândim, să vedem și să manifestăm. Consilierea și psihoterapia au rolul de a ne îndruma spre găsirea modului cel mai potrivit de a aborda situația și de a descoperi metode eficiente de „coping” sau de a face față problemei.

    Se poate întâmpla ca problema respectivă să fi fost creată de noi, direct sau indirect, dar e foarte posibil ca aceasta să existe și fără ca noi să fi avut vreo influență asupra sa. Dacă lucrurile s-au întâmplat ca în primul caz, cea mai mare greșeală pe care o putem face este să rămânem axați pe ideea că noi suntem vinovați, ceea ce nu ne va duce decât la închiderea în noi înșine, ne va crea teama că vom da greș din nou și ne va opri de la asumarea unor noi responsabilități. Pentru a putea depăși această stare, este necesar să ne iertăm, acceptând faptul că a greși e ceva natural, nu ni se întâmplă doar nouă, important e să învățăm câte ceva din fiecare experiență pe care o avem.

    În cazul în care noi nu am avut nici o influență asupra problemei cu care ne confruntăm, sau în cazul în care știm că aceasta nu va dispărea orice am face, atunci e momentul să reconsiderăm poziția pe care o adoptăm față de problemă. O atitudine negativă ne va da o stare permanentă de rău, ne vom simți neputincioși la gândul că nu putem schimba nimic, lucru care poate duce la scăderea încrederii în propria persoană, distorsionarea percepției asupra realității, deteriorarea relațiilor cu cei din jur. De ce să avem parte de toate aceste lucruri, când le putem evita?

   Multe studii realizate în acest domeniu au demonstrat importanța relației dintre sănătatea fizică și optimism, precum și dintre optimism și sănătatea mentală. A fost observat faptul că, în contrast cu optimismul, pesimismul este corelat cu ipohondria. S-a observat că în trei ani de la menopauză, arteroscleroza carotidiană a avut tendința de a progresa mai lent la femeile optimiste, comparativ cu „colegele” lor pesimiste. Cu referire la bolnavii de cancer, s-a demonstrat faptul că scorurile mari pe elementele pesimiste obținute de subiecții lotului experimental au prezis în mod semnificativ riscul de deces prematur la pacientele tinere cu cancer de sân. Printre pacienții cu cancer la gât sau cap, optimiștii au dovedit, în mod semnificativ, o durată mai mare de supraviețuire la un an după diagnostic, comparativ cu pesimiștii.

    Deși optimismul este de obicei considerat a fi un factor de protecție în ceea ce privește bunăstarea și sănătatea fizică și psihică, unele cercetări au sugerat că acest lucru nu este valabil întotdeauna, fiind constatat că optimismul nu prezice rate mai mici de mortalitate în rândul pacienților ce sufereau de cancer pulmonar, de asemenea studiile referitoare la sistemul imunitar s-au dovedit a avea rezultate contrastante. Pe de altă parte, s-a constatat că un nivel ridicat de optimism nu a conferit nici o îmbunătățire clinică la pacienții cu SIDA, cu toate că nivelul moderat a fost asociat cu un sistem imunitar mai eficace. Au fost examinate două ipoteze care ar putea explica aceste rezultate: ipoteza „dezamăgire”, susținând că factorii de stres persistenți și necontrolabili ar reduce așteptările pozitive, tipice optimiștilor și, prin urmare, ar reduce și controlul asupra situației, rezultând o slăbire a sistemului imunitar. Cealaltă este ipoteza „angajament” care teoretizează că persoanele optimiste sunt mai ușor de atras în încercarea de a rezolva o problemă, în timp ce pesimiștii au tendința de a nu se implica total, astfel fiind expuși la stres. Ca atare, în cazul unor boli grave cum ar fi SIDA, atunci când este asociată cu niveluri ridicate de cortizol și adrenalină, prezente în mod tipic atunci când pacienții se confruntă cu stresul, optimismul poate determina de fapt o scădere a mecanismelor de apărare ale sistemului imunitar.

    Prin urmare, e posibil ca schimbarea atitudinii într-una pozitivă și acceptarea a ceea ce nu putem schimba să nu ne rezolve problema, în cazul în care ne confruntăm cu o boală cunoscută a fi incurabilă, o disfuncție sau un deficit ce nu poate fi remediat, dar în mod cert ne va ușura situația, ajutându-ne să ne adaptăm, să ne creem un nou stil de viață care să ne permită să ne bucurăm de tot ceea ce putem într-adevăr să facem. Dacă problema nu e imposibil de rezolvat, o atitudine pozitivă ne va deschide calea către găsirea de noi soluții pe care probabil nu le-am putut observa înainte din cauza „cortinei” ce am pus-o între noi și „marea” de opțiuni și oportunități ce se așterne în fața noastră.

    În concluzie, avem mereu la dispoziție șansa de a alege, depinde doar de noi cum decidem să privim lucrurile, sau așa cum spunea și Albert Einstein, există doar două moduri de a ne trăi viața: crezând că nu există miracole sau văzând totul ca fiind un miracol.  einstein